Întâlnire cu reprezentantul J'lnfo Tours pe aeroportul din Bucureşti pentru zborul către Toronto. Sosire în cosmopolita metropolă şi capitală economică a ţării, fără îndoială cel mai “americanizat” oraş canadian. Transfer în SUA şi sosire la Niagara Falls - Monument al Naturii - a 8-a minune a lumii. Cazare în zonă Niagara, la Super 8 Niagara Falls/Buffalo Area 2*.
Timp liber la dispoziţie sau excursie opţională Turul Cascadei Niagara – partea americană, ce include croazieră vapor Maid of The Mist. Prima oprire este la Niagara Falls State Park, cel mai vechi parc de stat din America. Prima ocazie de a vedea cascada o avem din turnul de observaţie, iar de aici vom merge la celebrul vapor Maid of the Mist. Continuăm turul cu Goat Island, care se află între cascade şi Peştera Vânturilor (dacă este deschisă), a doua cea mai mare atracţie turistică din Niagara. Această excursie include, de asemenea, punctele de observaţie Terrapin Point, American Falls, Luna Island şi Monumentul Tesla.
Opţional, vizitarea Cascadei Niagara-partea canadiană, care oferă cea mai spectaculoasă vedere asupra cascadei. Aproximativ 90% din volumul de apă al cascadei este concentrată în partea canadiană (denumită şi Horseshoe Falls). Sunt incluse accesul pe terasa de observaţie Journey Behind the Falls şi urcarea în Skylon Tower, care are o înălţime de 160 metri.
Cursă Amtrak de la Niagara Falls, NY (NFL) la New York Grand Central Terminal. Sosire la New York, metropola cu o cultură bogată şi o mulţime de obiective turistice. Pe lângă faptul că este un centru financiar mondial, Insula Manhattan (cumpărată de olandezi de la nativii americani pentru 60 de guldeni) are cel mai mare cartier de afaceri din SUA. New York reprezintă un cocktail de libertate şi aer cosmopolit. Cei peste 4000 de zgârie-nori şi instituţii de artă venerabile fac din această metropolă cel mai mare oraş cultural din lume. Transfer la hotel şi cazare la Best Western Plus Arena Hotel 3*.
Tur cu city bus/privat New York ce include următoarele obiective turistice: Central Park, Empire State Building (a fost cea mai înaltă clădire din lume pentru mai mult de 40 de ani, între anii 1931 şi 1972), Chrysler Building, Fifth Avenue (una dintre cele mai renumite artere comerciale din lume), Rockefeller Center, Central Station, Broadway (faimoasa stradă a teatrelor din Manhattan), Wall Street (centrul financiar al oraşului şi al lumii), Brooklyn Bridge (cel mai vechi pod suspendat din SUA, ce uneşte cartierele Manhattan şi Brooklyn peste East River. La vremea construcţiei a fost considerat o minune a tehnicii mondiale), Primăria, Battery Park (parc ce a primit numele primei baterii de artilerie care apăra coasta americană) şi Castelul Clinton (o fortăreaţa în formă circulară construită în 1811).
Excursie opţională – Early Access Statuia Libertăţii, Ellis Island şi Memorialul 9/11. Turul începe de la Battery Park unde ne vom întâlni cu ghidul pentru o scurtă istorie monmentelor aflate în zonă. După aceea, luăm feribotul pentru a vizita Statuia Libertății, Pedestal Museum și Ellis Island, unde se află Muzeul Imigranților. Dupa debarcare ne îndreptăm spre Memorialul 9/11, ridicat după atentele teroriste de la World Trade Center din 2001. Nu include transferul până la punctul de întâlnire.
Alternativ, excursie opțională la Philadelphia (10-12 ore, transport autocar), unul din cele mai frumoase orașe ale SUA. Philadelphia este al șaselea cel mai mare oraș din SUA și are o importanță istorică deosebită: aici s-a semnat Declarația de Independență în anul 1776 și Constituția în 1787 și tot aici s-au înființat prima bibliotecă (1731), primul spital (1751), prima bursă (1790), prima grădină zoologică (1874) și prima școală de afaceri din SUA (1881). În cadrul turului de oraș vedem Primăria, Cathedral Basilica of Saints Peter & Paul, United States Mint (Monetăria SUA), Chinatown, Muzeul Rodin, Grădina Zoologică, Fairmount Park, Rocky Steps, Rittenhouse Square.
Cursă Amtrak de la New York Penn Station la Washington DC Union Station. În capitala SUA există o bogăţie impresionantă de muzee (intrări gratuite), monumente şi memoriale dedicate unor momente importante din istoria ţării sau unor personalităţi marcante. În oraş se află Bancă Mondială şi Fondul Monetar Internaţional. Sosire şi cazare în zonă Washington DC, la Best Western Pentagon Hotel – Reagan Airport 2*.
Opţional, tur panoramic sau tip city bus al oraşului, în timpul căruia vedem: Casa Albă, Arlington Cemetery, Washington Monument, Curtea Supremă, Capitoliul. După-amiază, timp liber pentru vizitarea unuia dintre muzeele Smithsonian sau vizită la Muzeul Naţional al Aerului şi Spaţiului.
Transfer la aeroport pentru zborul către Miami. Sosire şi transfer la hotel. Cazare la The Casablanca on the Ocean West Tower 3*.
Excursie opţională, turul oraşului Miami, ce include South Beach, centrul oraşului Miami, Universitatea, portul turistic, Coral Gables, cartierul cubanez, plaja şi cartierul Coconut Grove, Hotelul Biltmore. După-amiază, opţional, croazieră insula vedetelor (Star Island) sau plimbare pietonală pe Ocean Drive, pentru familiarizarea cu împrejurimile şi cu zonele de shopping.
Excursie opţională la Key West. Traseul traversează 43 de poduri şi 31 insule prin zona supranumită „Insulele Caraibe ale SUA”. Odată ajunşi în Key West, vă puteţi plimba pe străzile cu palmieri, puteţi sta la plajă sau face baie în ocean sau aveţi posibilitatea de a încerca unul dintre numeroasele sporturi nautice disponibile pe insulă. Oraşul are o arhitectură deosebită, iar galeriile de artă şi casa lui Ernest Hemingway completează atmosfera tropicală fascinantă. Seară, retur la Miami.
Timp liber la dispoziţie pentru plajă sau cumpărături.
Transfer la aeroport pentru zborul de retur către Bucureşti.
Taxele de aeroport, securitate, autostrăzi, portuare, bagaje etc.sunt calculate conform tarifelor de la data publicării programului sau serviciilor achiziționate conform bonului de comandă și contractului. În cazul majorării acestora până la data plecării, agenția va transmite și va încasa de la client sumele aferente.
Cascada Niagara partea americană 155 euro/persoană
Cascada Niagara partea canadiană 98 euro/persoană
Statuia Libertăţii & Memorialul 9/11 98 euro/persoană
Philadelphia 149 euro/persoană
Tur Washington 85 euro/persoană
Tur Miami 75 euro/persoană
Croazieră Insula Vedetelor 55 euro/persoană
Key West 128 euro/persoană
Turul oraşului New York
Tarifele excursiilor sunt calculate pentru un grup de minimum 20 persoane. Transferul la punctul de plecare în excursiile opționale este inclus în preț, dacă grupul este de 20 + de persoane. Pentru un grup mai mic, tarifele excursiilor se recalculează.
Excursiile optionale sunt nerambursabile.
Vizitează SUA
Tot timpul anului
Clima: continental umedă în nord şi subtropicală în Miami
Moneda: dolar american
De luat în bagaj: ochelari de soare, pălărie de soare, haine comode, încălțăminte confortabilă
Mâncare şi băutură: în general veţi găsi bucătărie internaţională, dar trebuie să încercaţi un burger american, pizza, coastele şi fripturile. Ca desert încercaţi cheesecake.
Bilet de avion Bucureşti - Toronto/Miami - Bucureşti
Bilet de avion Washington - Miami
Taxe aeroport
11 nopţi de cazare la hoteluri de 2*/3*
Transport cu autocar/microbuz/curse de linie clasa Turist
Bilete de tren compania Amtrak pe rutele: Niagara Falls – New York, New York – Washington DC
Asistenţa turistică în limba română
Excursiile opţionale
Intrările la obiectivele turistice din program
Asigurare medicală
Asigurare storno
Taxa de viză pentru SUA, nu se plăteşte în agenţie, cost aproximativ 160 USD
Taxa aplicare viză - 100 euro/persoană
Taxa procesare ETA Canada - 50 euro/persoana
Bagaje de cală curse interne
Supliment plecare Paște/Revelion - 950 euro/persoană
Tarifele sunt calculate pentru un grup minim de 30 de platitori. Pentru un grup mai mic de 30 platitori, tarifele se recalculeaza.
Nota : Hotelurile mentionate in program pot suferi modificari in sensul obtinerii sau negocierii unor oferte mai performante, cautand beneficiul clientului
Serviciu | Alege de aici perioada! | Disponibilitate | Pret |
---|---|---|---|
Serviciu
accommodation
2 adulti |
Alege de aici perioada!
|
Disponibilitate
disponibil |
Pret
7,05000EUR
11 nopti
|
Vizitează SUA
Tot timpul anului
Clima: continental umedă în nord şi subtropicală în Miami
Moneda: dolar american
De luat în bagaj: ochelari de soare, pălărie de soare, haine comode, încălțăminte confortabilă
Mâncare şi băutură: în general veţi găsi bucătărie internaţională, dar trebuie să încercaţi un burger american, pizza, coastele şi fripturile. Ca desert încercaţi cheesecake.