Întâlnire cu reprezentantul J'lnfo Tours pe aeroportul Otopeni, pentru zborul spre Tel Aviv. Transfer la hotel în zona Bethleem, Hotel Sahara.
Turul oraşului Ierusalim: Oraşul Nou cu Parlamentul (Knesset), Oraşul Vechi cu Muntele Măslinilor, Biserica Tuturor Naţiilor (a Agoniei), Grădina Ghetsimani (locul unde a fost arestat Iisus Hristos), Zidul Plângerii, Via Dolorosa (Drumul Crucii) ce aminteşte de patimile Mântuitorului, Golgota, Sfântul Mormânt şi Biserica Învierii.
Excursie opțională la Marea Galileii (Lacul Kineret), Muntele Fericirilor, Tiberias, Canna (locul unde Iisus a înfăptuit miracolul preschimbarii apei în vin), Tabgha (locul "înmulţirii" pâinilor şi peştilor), Capernaum sinagoga, templul şi casa lui Petru, biserica ortodoxă, muntele Tabor (Biserica Schimbării la Faţă), Nazaret (an-Nasira în limba arabă), unul dintre cele mai importante oraşe sfinte creştine (locul copilăriei lui Iisus, Biserica Ortodoxă Buna Vestire, Biserica Catolică Buna Vestire), Haifa.
Excursie opţională în Palestina, care începe cu oraşul Ramallah (capitala şi cel mai mare oraş al Palestinei), muzeul Yasser Arafat şi muzeul celebrului poet palestinian Mahmoud Darwish. Apoi se vizitează satul Taybeh, unde puteţi vedea cum decurge viaţa cotidiană a locuitorilor creştini. Oprire la fabrica de bere din Taybeh, după care plecare către Nablus, unde se află Fântâna lui Iacob, fabrica de ulei de măsline, ruinele cetăţii Sebastya. Va recomandăm să degustaţi preparatele culinare specifice în Nablus – brânza kinsfeh şi dulciurile tradiţionale. Înainte de returul la Bethleem, se fac două opriri la Biserica Burkin şi la Jen’in pentru cumpărături.
Mergem în lordania prin Sheikh Hussein, trecând prin Pella se ajunge în partea nordică a văii Iordanului la Um Qeis (anticul oraş roman Gedara), cu o panoramă superbă peste lacul Tiberias, canionul râului Yarmouk şi înălţimile Golan. Vizită la Jerash, unul din cele mai bine conservate oraşe din perioada romană, unde se pot admiră străzile cu arcade şi colonade, templul lui Zeus şi al lui Artemis, Forumul Oval, teatrele şi băile publice. Cazare Amman – Palace Hotel 3*.
Plecăm din Amman către Marea Moartă, locul cu cea mai mică altitudine de pe Terra. Continuăm vizita cu Petra, cea mai mare atracţie turistică a Iordaniei, fascinantul oraş al Nabateenilor, săpat în rocă de culoare roz acum mai bine de 2000 de ani, dat uitării pentru 300 de ani şi redescoperit în 1812, loc înscris în patrimoniul universal al UNESCO. După amiază ajungem la Marea Roşie, în superba staţiune Aqaba. Cazare la Aqaba, Hotel Cedar 3*.
Plecare către oraşul-staţiune Eilat, locul ideal unde vin turiştii pentru apa mării, plajă şi distracţie, o adevărată perlă la Marea Roşie. Cel mai sudic oraş al Israelului este astăzi o aşezare modernă, unul dintre principalele porturi ale ţării şi, mai mult decât orice, una dintre cele mai populare staţiuni turistice din Israel. Cazare în zona Bethleem, Hotel Sahara.
Transfer la aeroport pentru revenirea în ţară.
Marea Moartă, Qumran, Ierihon 77 euro/persoană.
Ramallah, Taybeh, Nablus, Sebastya 82 euro/persoană.
Tarifele excursiilor sunt calculate pentru un grup de minimum 20 persoane. Transferul la punctul de plecare în excursiile opționale este inclus în preț, dacă grupul este de 20 + de persoane. Pentru un grup mai mic, tarifele excursiilor se recalculează.
Excursiile optionale sunt nerambursabile.
Orasul Nou, capitala Ierusalimului
Zidul Plangerii
Via Dolorosa
Nazaret, unul dintre cele mai importante orase crestine
Marea Moarta
Orasul-statiune Eilat
Petra
Jerash
Vizitează Israel şi Iordania
Primăvara şi toamna
Clima: subtropicală, vară este foarte fierbinte, iarnă sunt precipitaţii
Moneda: shekel în Israel și dinari în Iordania
Ce să luaţi în bagaj: spray împotriva insectelor, încălţăminte comodă, haine confortabile din fibre naturale
Ce să cumpăraţi: covoare, bijuterii, alamă, cupru
Mâncare şi băutură: încercaţi falafel, hummus, thina, couscous, brânză tzfat şi shakshuka. În Iordania moutabel (vinete cu iaurt, tahini, usturoi și suc de lămâie), fattet hummus (o combinație de pâine muiată în supă, amestecată cu hummus, tahini și suc de lămâie), manakish (pizza arabească), musaca.
Recomandări: Beţi numai apă îmbuteliată.
Bilete de avion Bucureşti-Tel Aviv şi retur
Taxe de aeroport
3 nopţi cazare cu mic dejun si cina(meniu turist) la hoteluri de 3*/4*-categoria locală turist în Bethleem
2 nopţi cazare cu mic dejun la hoteluri de 3*-categoria locală turist în Tiberias
1 noapte cazare cu mic dejun la hotel de 3*-categoria locală turist în Amman
1 noapte cazare cu mic dejun la hotel de 3*-categoria locală turist în Aqaba
Tururile prevăzute în cadrul excursiei cu autocar/microbuz clasa “Turist”
Tur panoramic Ierusalim
Tur panoramic Tel Aviv
Vizită Jerash
Vizită Petra
Asistenţa turistică
Bilete de intrare la obiectivele turistice din lordania şi transfer la Muntele Tabor- 85 euro /persoană, se achită în agenţie
Bilete de intrare la obiectivele turistice din Israel, 48 euro/ persoană
Bagaj de cala
Excursiile opţionale
Serviciile de ghid local
Taxă de intrare şi ieşire Iordania se achita local, aproximativ 50 usd/persoană.
Asigurarea medicală şi storno
Supliment plecare aprilie (Paște) - 350 euro/persoană
Supliment hoteluri de 4* și 5* /persoană/7 nopți - 570 euro
Supliment single - 340 euro
A 3 -a persoana in camera tripla - 1180
Copil 2 - 11,99 ani - în cameră cu părinții - 900 euro
Acte necesare: Paşaport electronic sau normal, valabil cel puţin 6 luni de la data terminării călătoriei.
Nota: Hotelurile mentionate in program pot suferi modificari in sensul obtinerii sau negocierii unor oferte mai performante, cautand beneficiul clientului
Tarifele sunt calculate pentru un grup minim de 30 de platitori. Pentru un grup mai mic de 30 platitori, tarifele se recalculeaza.
circuit Israel, vacanta Israel, Marea Moarta, Tel Aviv, vacanta Africa, circuit Africa, sejur Israel, Bethlehem, Ierusalim, circuit Iordania, vacanta Iordania, Amman, Petra, Aquaba
Serviciu | Alege de aici perioada! | Disponibilitate | Pret |
---|---|---|---|
Serviciu
accommodation
2 adulti |
Alege de aici perioada!
|
Disponibilitate
disponibil |
Pret
2,44000EUR
7 nopti
|
Vizitează Israel şi Iordania
Primăvara şi toamna
Clima: subtropicală, vară este foarte fierbinte, iarnă sunt precipitaţii
Moneda: shekel în Israel și dinari în Iordania
Ce să luaţi în bagaj: spray împotriva insectelor, încălţăminte comodă, haine confortabile din fibre naturale
Ce să cumpăraţi: covoare, bijuterii, alamă, cupru
Mâncare şi băutură: încercaţi falafel, hummus, thina, couscous, brânză tzfat şi shakshuka. În Iordania moutabel (vinete cu iaurt, tahini, usturoi și suc de lămâie), fattet hummus (o combinație de pâine muiată în supă, amestecată cu hummus, tahini și suc de lămâie), manakish (pizza arabească), musaca.
Recomandări: Beţi numai apă îmbuteliată.